Same story, different pen Part III

Pastrasera un ton neutru la inceput insa era absolut un chin pentru ambii, nu mai erau ei. Adriana vazu faptul ca Dan este putin mai stangaci si nu prea isi gaseste cuvintele si incerca sa destinda putin atmosfera insa lui Dan nu prea ii ardea de glume. Era framantat de gandul ca va fi tata. Pe de o parte acest lucru il bucura enorm stiind ca toate clipele petrecute impreuna au fost de-a dreptul superbe, chiar si cand se comportasera ca doi copii in ultima lor noapte impreuna iar pe de alta parte apasa pe sufletul sau, varsta probabil spunandu-si cuvantul. Vroia raspunsuri si le vroia atunci. Totul il apasa pe suflet, simtea faptul ca este indreptatit sa stie daca este cu adevarat asa cum isi crease imaginea in gandul sau in decursul acelei zile de sute si mii de ori. Simtea din nou ca ramane fara aer, nu putea sa inteleaga de ce Adriana nu dorea sa ii spuna. Se simtea indreptatit, tinea sa stie acel lucru insa Adriana nici nu dorea sa auda despre asa ceva. Totusi simti ceva in vocea ei si isi dadu seama de faptul ca este insarcinata insa ea nu dorea sa impartaseasca acel gand cu Dan. El, o intreba mai stangaci daca va fi tata, gasindu-si cu greu cuvintele, poate cele mai grele cuvinte care a avut vreodata de le rostit. Adriana se simti incoltita si i-o taie repede spunandu-i ca asta nu il priveste pe el, ca nu are nicio legatura cu el, ca nu vede de ce ar conta, iar daca este insarcinata oricum nu este al lui. In acel moment Dan simti din nou dezamagirea. Se mai intamplase o singura data, cand ea il mintise pentru prima si singura oara. Ceva in sufletul sau se rupse atunci. Stia ca il minte dar totusi nu intelegea de ce face asta. Dorea sa discute cu ea despre copil, vroia sa afle daca doreste sa il pastreze sau nu, dorea sa spuna si el tot ceea ce simte cu privire la acea faptura insa Adriana nici nu dorea sa auda de asta. Poate nu vrea sa imi complice viata, vrea sa am alt viitor, se gandi el pentru o secunda. Insa de ce, atata timp cat eu simt ca viitorul meu e langa ea, persoana alaturi de care vreau sa imi impart restul vietii? Oare chiar nu poate vedea asta? Nu poate vedea faptul ca nu am nevoie de sacrificii, de dovada faptului ca ma iubeste, ea insusi fiind acea dovada? Insa acele intrebari vor ramane pentru mai tarziu, Adriana intrebandu-l la ce se gandeste iar el spunand cate-n luna si in stele. Gandul sau era la ea, la ea si la acel copil care deja facea parte din amandoi. A fost o conversatie ca si in zilele lor nu demult apuse. Au stat ore in sir, au ras, au glumit, si-au adus aminte de momente precum prima oara cand se vazusera in gara din Cluj iar el tinea in mana o coala de hartie pe care scria cu pixul „O caut pe baby”, la momentul cand i-a atins pentru prima oara pielea, pe culoarul acelui vagon unde lumea trecea dar pentru ei prea putin conta asta. Se sarutau patimas, isi lipisera trupul unul de celalalt iar ceea ce se intamplase in urmatoarele clipe poate ca pare un cliseu, dar timpul chiar statu in loc, in acele momente nu exista tren, culoar, persoane in jur, erau doar ei doi. Oftau amandoi lung si blestemau distanta dar din gandul lui Dan nu putea disparea ceea ce ii scrisese in mesaj: „Vreau sa nasc in Germania”. Nu stia cum aduca iarasi vorba despre asta. Se simtea descurajat, ea nu dorea sa ii destainuiasca nimic, se temea de faptul ca incepuse sa il uite. Toate aceste sentimente se luptau in el, nu ii dadeau pace iar la un moment dat incepu sa ii tremure mana si el nu putu sa o stapaneasca, stia faptul ca nu mai se poate abtine si ca urma sa planga iar el nu dorea ca ea sa il auda plangand, ultimul lucru care ar fi vrut in lumea asta ar fi fost sa o faca sa sufere. Desi nu erau impreuna se iubeau mai mult ca oricand, nu era totul mult prea clar dar stia in adancul sufletului sau faptul ca ea il iubeste chiar si din capatul celalalt al tarii. Asta il facea sa mearga mai departe, sa se gandeasca la faptul ca intr-o buna zi o va revederea, o va strange in brate iar atunci ii va spune tot ceea ce avea pe suflet, tot ceea ce il framanta sau pur si simplu sa glumeasca sperand a obtine aceeasi reactie ca si acea clipa cand a simtit ca o adora mai mult ca oricand, cand o trezise din somn iar el vroia doar sa ii spuna ca o iubeste, insa ea obosita fiind nici nu dorea sa auda despre romantisme la ora 5 dimineata. El nici nu o condamna, ci o privi cu si mai multa iubire, si mai multa tandrete, o stranse in brate si o saruta de noapte buna. La capatul celalalt al telefonului era tot ea, asta il bucura nespus de mult insa stia ca dupa ce vor inchide telefonul acea magie va disparea iar totul nu a fost decat o palma oferita lor de catre destin, cel care in acel moment nu vroia sa aiba nimic de-a face cu ei doi. Dan constientiza acest lucru iar in incercarea de a o proteja pe Adriana isi facu lui mai mult rau. Ii spusese ca dorea sa inchida si se apropia de sfarsitul conversatiei pentru a nu fi totul si mai greu pentru ea. Prea putin ii pasa lui de persoana proprie in acele momente. Facu acest lucru chiar daca stia ca astfel poate Adriana nu ar fi vazut asta din punctul sau de vedere, dar nici nu putea sa ii spuna. Dorea sa nu o faca sa sufere, nu mai mult decat o facuse pana atunci, tocmai de aceea ii spusese ca doreste sa inchida telefonul chiar daca asta in acele momente ar fi insemnat sa scada in ochii ei iar ea sa fie dezamagita de faptul ca deodata, iubitul ei Dan doreste sa termine conversatia . I se rupea inima in doua, nu se simtea om dar stia in adancul sufletului ca asa este cel mai bine pentru ea, stia ca o va lasa sa isi adune gandurile, sa isi faca curaj iar ea intr-o buna zi il va cauta, simtea asta in adancul sufletului, simtea ca destinul le va acorda din nou acea sansa iar ei vor profita din plin de ea, ceea ce se transforma intr-un zambet timid pe chipul sau. Pana la urma, se iubeau nebuneste si nimic nu le-ar fi putut sta in cale, nici macar distanta…

Same story, different pen Part II

Urmau 3 cursuri la care el vroia mai mult ca orice sa mearga, vroia sa se detaseze putin si sa isi lase sentimentele pe plan secund si sa se afunde in munca, in traduceri, doar pentru a avea senzatia ca timpul trece mai repede. Nu putea merge acasa si sa stea sa se framante in legatura cu tot ceea ce il bulversase. Ar fi fost sinucidere curata. Toate l-ar fi macinat pe dinauntru pana cand ar fi ajuns la stadiul de a se simti din cap pana in picioare bulversat, sa nu stie pe ce lume traieste, sa aiba un atac de panica sau pur si simplu sa interpreteze problema din toate unghiurile posibile, asa cum facea de fiecare data de altfel. Probabil ar fi trebuit sa nu mearga nici acasa dar nici la cursuri ci sa stea pe o banca si sa mai bea o cafea si sa mai fumeze cateva tigari pana cand Adriana ar fi iesit din sedinta si ar fi ajuns acasa sa poata discuta. Asa ceva nu se putea discuta la birou, nu poti cere unei persoane sa iti spuna astfel de lucruri atat timp cat se afla la locul de munca, nu se cuvine isi spuse Dan. Degeaba mersese la cursuri. Era in cu totul alt univers. Se uita dezgustat la toti cei din jur care radeau, zambeau sau pur si simplu il priveau cu un sictir care s-ar putea scurge printre tastele unui laptop. In interiorul sau se dadea o lupta, poate cea mai mare batalie la care luase parte in cele 22 de primaveri care le prinsese pana in acel moment. Nu putea fi atent la cursuri, tot ce avea in minte era faptul ca urma sa devina tata iar mama copilului sau este femeia pe care o iubea cu toata fiinta sa. Undeva in suflet gasi o dara de speranta. Se gandea ca poate asta e sansa la care tot spera de atata vreme. Sansa de a simti din nou ca traieste, sansa de a simti din nou acea „liniste de Amsterdam”, de a retrai clipele de vis la auzul cuvantului „Cluj”, la visele si tot ceea ce il lega de Adriana cand in orice discutie aparea si cuvantul P.A.R.I.S. intamplator in conversatie. Oricat incerca sa se afunde in ceea ce profesoara le daduse sa faca in acele doua ore el nu reusea. Tot ea era in mintea lui. Dar asta nu era o noutate. Desi nu mai erau impreuna nu trecea o zi fara sa fie in gandul lui, sa ii revina in minte acele clipe in care erau o fiinta, un suflet, cand adormeau imbratisati sau momentele amuzante cand el o trezi iar ea somnoroasa ii spusese pe un ton raspicat „Dar mai lasa-ma sa dorm omule!!!”. Era atat de adorabila, se gandea Dan. O iubea nespus de mult. Nu se putea supara pe ea, nu avea cum sa faca una ca asta. Avea o slabiciune pentru ea iar ea stia acest lucru insa niciodata nu profitase de acel lucru, era prea buna ca sa recurga la astfel de lucruri. Nu ar putea sa ii spuna vreodata nu. Pentru o clipa se considera slab, insa nu era asa. Acest gand ii disparu repede din memorie, iubea si se simtea iubit. Cu un ghiont reveni pentru cateva clipe cu picioarele pe pamant. Adelina il bucni facandu-si griji pentru el si incercand sa il inveseleasca putin. El zambi amar si resemnat stiind ca nu ar fi fost prea multe lucruri pe lumea asta care sa ii poata readuca pe chip acel zambet care altadata nu ii lipsea. Se terminase primul curs. Acum mai erau doar 4 ore pana in clipa cand in sfarsit putea sa discute cu ea. Un zambet timid ii revenise pe chip. In adancul sufletului speranta ca intr-o buna zi o va lua in brate si ii va saruta buzele dupa care tanjea de atata vreme nu disparuse. Tot ceea ce simtea pentru ea nu disparuse. In toata perioada care a urmat dupa ce ei se despartisera el incerca sa se minta ca este ok, ca totul va trece, ca trebuie sa zambeasca insa era mai amarat ca niciodata. Incerca sa se minta pe el insusi dar esua lamentabil. Trecuse si cel de-al doilea curs iar acum inima ii batea mai tare ca de obicei, pulsul accelera din ce in ce mai tare precum o cursa contracronometru. Stia insa ca nu trebuia sa incetineasca, trebuia sa mearga constant pe aceeasi linie de plutire, altfel s-ar fi pierdut in cuvinte ca si prima oara. Coborase incet si ganditor pana in Fundatie, grabind uneori pasul pentru a nu intarzia la urmatorul curs. Fuma o tigara afara cu Adelina si urcara scarile, se asezasera in banca si asteptau ca ultimul curs pe ziua de miercuri sa inceapa. Spre uimirea lui si spre exuberanta de care dadeau dovada ceilalti colegi la aflarea vestii ca profesoara nu vine la curs, se trezi brusc cu un singur gand in minte. Acum ce este de facut? Mergea pierdut pe drum, vorbind vrute si nevrute cu niste colegi insa gandul sau era doar la momentul cand ii va auzi glasul, cand va sorbi fiecare cuvintel pe care ea avea sa i-l spuna. Era 6:30 si timpul parea a sta in loc, secundele se transformasera in niste veacuri interminabile de suferinta, de dor si de ardoare de a ii auzi glasul. Nu putea manca nimic, simtea un gol in stomac. Insa nu asta simtea din clipa cand ii sarutase pentru ultima oara chipul in acel taxi in Timisoara? Se plimba prin toata casa, mergand la tigara, punandu-si gandurile in ordine, gandindu-se ce urma sa ii spuna ei. Cate ar fi vrut sa ii spuna: ca o iubeste, ca o adora, ca moare de dorul ei, ca vrea sa ii simta atingerea, ca vrea sa respire acelasi aer ca si ea. Se rezuma totusi la a incerca sa nu faca exact ceea ce face de obicei, sa dea cu bata in balta si sa spuna ceva total nepotrivit si care ar fi facut-o pe Adriana sa se simta incomfortabil. Amaratul nici nu mai stia in acel moment faptul ca orice ar spune, persoana de la celalalt capat il iubeste asa cum nu a mai simtit pana atunci vreodata in viata sa si ca intelege si  va rade. Nu putea intelege cum ea il intelege intru totul, gusta fiecare gluma, ii ofera acel sfat de care are nevoie la momentul oportun. Chemistry-ul dintre cei doi era unul cum rar se intalneste, isi formasera pana si un limbaj, doar al lor: milk & honey. Aveau atat de multe lucruri in comun, de la a sta pana la 5 dimineata si a discuta despre desenele animate de pe Cartoon Network din copilarie pana la a se bucura ca doi copii de toate clipele petrecute impreuna ca si atunci cand au mers in „Plus” si iesisera de acolo cu o ciocolatica Kinder pe care o impartisera din tot sufletul. Erau cu adevarat fericiti. Si totusi nu mai erau impreuna…Ceasul se facu 7 iar el nemaiputand astepta puse mana pe telefon si o suna insa ea ii respinse apelul dupa care primise un mesaj in care spunea: „Sunt la masaj. Te sun cand ies.” Cu chiu cu vai trecuse inca o jumatate de ora si sangele clocotea in tot trupul lui Dan in momentul in care telefonul suna si incepu sa cante melodia „Ain’t no sunshine”. Lua telefonul in mana, trase o gura mare de aer si raspunse. Clipa mult asteptata era chiar in fata ochilor, putea sa o atinga…

Same story, different pen Part I

Telefonul suna. Se uita la el impietrit si nu stia ce sa faca. Primise un mesaj si nu stia cum sa reactioneze ca toti cei din preama sa sa nu isi dea seama ca viata sa luase o turnura la care nu se astepta. Citi din nou mesajul crezand ca a inteles el gresit, insa mesajul era exact la fel ca si prima oara cand il citise: „Vreau sa nasc in Germania”, semnat Adriana. Primise o veste atat de importanta printr-un mesaj. Se albi la fata, simtea ca ramane fara aer asa ca iesise pana afara din cafenea sa fumeze o tigara. Crezand ca si-a mai revenit putin din socul aflarii vestii intra inapoi dar simti din nou ca se sufoca. Cineva de la masa vazand ca Dan nu se simte bine il intreba daca nu vrea o cafea cu sare sa ii mai revina culoarea in obraji insa el refuza amabil. Cea mai buna prietena a lui vazand ca el era cu gandul oriunde altundeva doar acolo nu ii comanda un shot de tequila ca sa isi mai revina pana va merge la curs. Dan accepta si a baut fara sa stea prea mult pe ganduri dupa care isi aprinse o tigara insa senzatia de sufocat nu disparea. Cate amintiri frumoase il legau de Adriana, insa in gandul sau apareau acum un milion de intrebari. Nu stia ce este de facut dar nici nu putea discuta asa ceva cu oricine. Dorea sa vorbeasca doar cu ea, sa il faca sa inteleaga, sa discute despre toate cele petrecute. Isi lua inima in dinti si iesise afara sa o sune sa vorbeasca putin cu ea, sa il faca sa inteleaga. Isi mai aprinse o tigara dupa care apasa „Call”. La capatul celalat auzi o voce. Toata increderea pe care o avea in el pierise intr-o fractiune de secunda la auzul vocii ei, persoana pe care el inca o iubea desi ei nu mai erau impreuna. Incerca sa isi gaseasca cuvintele insa nu prea reusea, gandul ca urma sa devina tata il coplesea. Nu stia daca sa se bucure sau daca urma sa aiba un atac de panica. Sincronizarea nu era tocmai buna, Adriana ii spusese ca in cateva minute trebuie sa intre intr-o sedinta si nu prea poate vorbi asa ca Dan o intreba daca poate sa o sune putin mai tarziu sa discute putin cu ea. Sarmanul, nici nu stia cum sa poarte o conversatie care totusi se dorea a fi una neutra si normala. Vorbeau ore in sir la telefon, pana in zori, mesaje peste mesaje insa asta era prima oara cand nu putea sa spuna ceea ce simta. Printre buze bolborosi cateva cuvinte rugand-o sa vorbeasca dupa ora 8 cand iese el de la cursuri. Ea accepta.

Cluj Part IV + V

Era momentul adevarului cum s-ar spune in filmele de duzina. Ca intotdeauna inainte de ceva important, Adriana isi facu cruce si isi spuse ca va lua totul ca atare.

            Doua dungi rosii. Era pur si simplu tintuita locului cu acel mic plastic alb in mana. Nu stia ce e de facut, ce ar fi de spus si mai ales cui.

            Ce insemna asta pentru viata ei? Pentru viata familiei ei? Ce va face? Din nou se simti singura. Il iubea pe Dan, dar el nu vroia sa mai fie in viata ei. Cum ii va spune ca va fi obligat sa faca parte din viata ei? Cum ii va explica ca vor trebui sa se vada din nou? Atatea intrebari o napadeau incat le simtea povara fizic. Se puse in pat cu mobilul in mana. Recitea la nesfarsit acel mesaj scurt, dar atat de atotcuprinzator. Adormi in cele din urma, probabil pentru a bloca gandurile care o oboseau psihic.

            Dimineata veni, Adriana merse la servici ca si cum nimic nu se intampla. Venea acasa, gandea ore in sir ce e de facut, adormea si o lua de la capat, iar zilele treceau fara ca ea sa fi decis macar sa consulte un medic.

            Menstruatia nu veni nici urmatoarea luna, iar Adriana se convingea pe zi ce trece ca testul acela ieftin nu mintea. Spera in fiecare zi ca Dan va suna sa vada ce mai face, iar ea va gasi o portita sa ii spuna ce I se intampla. Dar I se dovedea zilnic ca era singura si singura va trebui sa treaca prin asta. Se gandi ca cel mai bine ar fi sa paraseasca tara si sa o ia de la capat altundeva.

            Framantarile continuau, zilele treceau toate la fel. Pana intr-o anume zi cand primi un mesaj de la Dan. Un mesaj impersonal, un mesaj scurt prin care o anunta de o realizare a sa. Adriana zambi amar si raspunde cu un mesaj pe masura.

            Urma un schimb lung de mesaje in care isi povestira pe scurt planurile de viitor. Si el, si ea doreau sa plece, insa in locuri diferite. Adriana simtea ca deja nu ii mai pasa de ce se va intampla, iar nepasarea asta i-a dat curajul de a-I scrie lui Dan ca vroia sa nasca intr-o tara straina.

            Dan reactiona indata cu mesaje noi si un apel. Vocea ii era nervoasa, iritata si nerabdatoare. Dorea raspunsuri si le dorea pe loc.

Adriana trebui sa amane discutia fiind la munca. Stabilira sa vorbeasca seara, iar Adriana simti ca ii vine sa verse si ca e inghetata de spaima. Stia ca nu mai e cale de intoarcere si convorbirea va avea loc orice ar fi. Ce va spune fara sa para ca cere
? Cum va vorbi fara sa para ca are nevoie? Cum se va controla cand simtea ca nu se poate stapani?

            Cu aceste intrebari in gand, ii trecu ziua. Mai mult se prefacea ca munceste pentru ca nu se putea concentra la nimic.

            Ii venira in minte ultimele 2 luni in care el nu daduse niciun semn, desi stia pe atunci ca ea avea probleme de sanatate doar fusese cu ea la medic in ultima lor noapte. Noapte in care poate au conceput un copil impreuna.

            Adriana il condamna ca a abandonat-o in felul acela, ca nu s-a interesat de ea, de sanatatea ei. Simtea cum creste in ea un sentiment nou, ceva ce nu mai simtise niciodata pentru Dan. Nu era ura, era dezamagire.

            Un gand ii trecu fugar prin cap, dar Adriana il prinse si il dezvolta. Daca atunci cand era bolnava nu era interesat de ea, inseamna ca nu o mai iubea, altfel nu putea concepe tacerea aceasta din partea lui. Iar daca nu o mai iubea, de ce sa il lege de ea in felul acesta? Ar fi marsav. Dan avea un viitor in fata lui, un viitor care nu s-ar fi putut intampla daca ar fi avut acest copil. Toate planurie lui ar fi trebuit sa treaca pe plan secund, iar Adriana nu putea concepe ca el sa nu isi indeplineasca visele. Doar de asta s-a despartit de el, pentru asta a fost toata suferinta asta, iar acum o va face din nou.

Il va elibera din nou ca atunci, in ultima noapte impreuna.

            A venit ora cu pricina si auzi acelasi glas nerabdator in ureche. Se topi toata cand il auzi si mai ca nu il ceru de barbat pe loc. Insa avea o misiune de la care nu avea de gand sa se abata.

Dan nu ruga raspunsuri, ci cerea imperios, iar ea se simti incoltita. Reactiona violent si ii spunea ca nu e treaba lui, ca nu are legatura cu el, dandu-I de inteles ca nu este copilul lui. Dan insa nu credea, iar Adriana simti din nou toata dragostea ce i-o poarta pentru ca el era convins ca ea nu fusese a altuia. Avea incredere in ea si pentru asta Adriana isi schimba vocea si vorbi din nou cu el ca atunci, demult, cand ei erau inca ei.

Dan prinse schimbarea si vocea lui deveni miere. O ingana cand ii placea cum rosteste un cuvant, iar ea nu mai putea de fericire. Lumea avea iar sens.

Se lasa furata de vraja asta uitand de “misiunea” ei. Vorbira cateva ore bune. Era ca si cum erau inca impreuna, inca aveau o groaza de discutat si dezbatut. Dan o facu sa rada cand ea nu rase de zile intregi. Erau din nou ei, in sfarsit, intr-o sincronizare perfecta.

Adriana il iubea. Nu  a incetat sa il iubeasca in tot timpul acesta, iar el stia asta. Se despartira cu greu, el nemaipomenind nimic de sarcina, si nici ea. Probabil isi lasasera timp unul altuia.

Vraja se spulbera im momentul in care vocea lui nu o mai mangaia la telefon. Un dor imens o napadi, iar ea nu stia cum sa ii faca fata.  Se consola spunand ca a mai trecut prin asta si va putea trece din nou. Pentru prima data isi atinse abdomenul si simti caldura, iar din acel moment Adriana stia ca orice ar fi se va putea descurca si singura.

Cluj Part III

Dimineata veni mult prea repede, iar testul ramase neatins acolo unde Adriana in lasase cu o seara inainte. Nu gasi curaj in a-l face. Se simtea singura, simtea ca nu vrea inca sa stie, nu vrea inca sa ia decizi atat de importante.

            Munci ca niciodata. Verifica raport dupa raport, cifrele deja se amestecau in fata ochilor ei, iar cand isi muta privirea de la monitor, vedea calendarul. Inca o zi si nicio durere menstruala. Isi promise ca il va suna din nou si de data asta, ii va spune, iar dupa va face testul. Orice ar fi.

            Ziua trecu repede tocmai pentru ca Adriana isi dorea sa nu se termine niciodata. Sa stea ingropata in rapoarte si sa nu existe viata dupa ele. Dar clopotelul suna anuntand inca o zi de lucru sfarsita.

            Din nou acasa, din nou ritualul cu telefonul. Nu era cu nimic mai usor, iar el nu era cu nimic mai cald.

            Adriana vorbea lucruri neutre, intreba lucruri neutre, iar Dan raspundea politicos, dar vadit pregatit sa termine conversatia. Ea se opri din vorba stiind ca acum urmeaza sa ii spuna ce o apasa pe suflet. Se imbarbata singura, isi spunea ca totul va fi bine, ca Dan o va sprijini, poate chiar va sta cu ea la telefon pana va face testul.

            Insa Dan isi pierdea rabdarea. Primi un mesaj pe celalalt telefon si o anunta pe Adriana ca o prietena avea chef de povesti si trebuie sa inchida.

            Adriana se simti mica. Mica si nesemnificativa, dar decise sa faca un ultim efort. Scrise un mesaj unde il intreba daca intr-adevar e totul sfarsit intre ei. Mesajul inapoi era simplu si usor de inteles.

Nici nu stia cum, dar ajunsese sa planga in hohote in timp ce mergea la baie. Se privi in oglinda si isi spuse cu voce tare ca e timpul sa se descurce singura.

            Lua testul si il facu precum scria la indicatii. Urmara cele mai lungi 2 minute din viata ei, minute pe care le petrecu singura.

Cluj Part II

Mintea cauta cu frenezie sa socoteasca, sa numere zile, sa isi aminteasca ultimul ciclu menstrual. Nu era nicio greseala, nicio indoiala. Ii era in intarziere cu 11 zile. Griji avea de ce sa isi faca. Ultima data cand facusera dragoste, nu s-au protejat cu nimic pentru ca nu au vrut sa existe nimic intre ei, nici aer macar.

Acest gand dadu un start pentru restul si Adriana se afunda tot mai mult in amintiri. Revedea camera hotelului cu toate detaliile, pe el in pat chemand-o, haine pe jos, cearceaful mototolit. Desi era inspaimantata de o posibila sarcina, simti cum isi uda chilotul. Imaginile navalira in minte si nu se mai lasau puse inapoi in dulapioarele unde Adriana le ascunse cu atata truda. Isi lua chipul in maini si suspina. Stia ca imediat ce va pleca de la servici, va merge la o farmacie pentru a cumpara un test de sarcina.

            Ajunsa acasa, Adriana despacheta testul cu grija si il duse in baie, dar nu gasi curaj sa il faca. Se minti singura ca se va odihni intai, iar apoi cu siguranta va face ce e de facut.

            Intinsa in pat, memoria o chinuia din nou. Cifre se jucau prin gandurile ei, cifre ce formau numarul lui de telefon. Rezista cat putu, insa stia ca in cele din urma il va suna sa ii spuna ce se intampla.

            Lua telefonul mobil in mana si nu il putea tine locului. Ii tremura mana in timp ce forma cifrele. Apoi urma cel mai greu gest. Apasarea tastei de apel.

            Spre surprinderea Adrianei, Dan raspunse dupa primul apel, dar din prima clipa stia ca nu va fi bine pentru ca vocea nu era cea calda cu care se obisnuise. Nu mai era Dan al ei, cel care o iubise atat si pe care ea il adora. Era un barbat oarecum curios si surprins de telefonul ei. Vorbira cateva cuvinte, iar Adriana nu reusi sa isi faca curaj sa ii spuna ca ii intarziase ciclul 11 zile. Inchise telefonul si simti un gol in stomac. Cum va proceda daca va afla ca intr-adevar este insarcinata? Tatal posibilului copil parea departe de gandul de a dori sa fie in preajma ei.

            Se baga cu totul in pat si isi promise ca va face tesul la prima ora a doua zi dimineata. Nu dormi, se framanta doar. Ii era teama de viitor, ii era teama si de trecut. Si mai ales, murea pe dinauntru de dorul lui Dan.

Cluj Part I

Degetele Adrianei fugeau pe tastatura agile si sigure. Scria de cateva minute un e-mail prin care rezolva o problema la care muncea de cateva saptamani.Dupa ce dadu cu satisfactie un SEND, ochii ii cazura pe calendarul de birou. Data de 28 era inconjurata cu marker rosu. Adriana se incrunta incercand sa isi forteze memoria. Ce anume era de facut in data de 28?

Telefonul de servici suna insistent. Raspunse fara prea multa tragere de inima pana se dovedi ca era un coleg care suna sa o felicite pentru rezolvarea problemei. Dupa cateva cordialitati, Adriana inchise telefonul si isi continua munca.

Nu vroia sa se opreasca din munca nicio clipa. Pentru ca daca mintea se oprea din munca, incepea sa isi aminteasca. Un simplu si fugar gand ar fi putut sa o arunce iar in deznadejde, iar strangere de inima si din nou osteneala de o lua de la capat cu uitarea.

Muncea fara oprire ca in orice zi. De la 8 la 5, Adriana avea siguranta ca nu se va prabusi, ca nu va forma acel numar de telefon pe care se forta sa il uite. Nu isi permitea sa aiba niciun moment de slabiciune pentru ca nu trecuse inca destul timp incat sa se considere vindecata de durerea despartirii.

Din nou calendarul de birou ii fura ochii cu acel cerc rosu. Nu isi putea lua ochii si gandul. Adriana se hotari sa afle ce anume reprezinta data aceea, putea fi ceva important legat de servici. Iar serviciul tinea loc si de viata personala.

Lua calendarul in maini pentru a vedea lunile precedente. In fiecare luna, ziua de 28 era inconjurata cu acelasi marker rosu. Adriana inmarmuri. Era ziua in care trebuia sa ii inceapa ciclul menstrual, data de care se afla la 11 zile distanta.

Redemption Part IV

Totul devenea clar pentru el. Incepea sa inteleaga. Octavian stia ca va muri, si-a acceptat soarta stiind ca in cele din urma trecutul il va ajunge. Acum era randul sau si avea de facut o alegere, poate cea mai grea alegere din viata sa: trebuia sa decida daca va lupta ca trecutul sa nu il ajunga din urma sau daca va renunta la a lupta fara a mai duce vreo batalie. Se simti obosit, coplesit de toate ce il inconjurau, precum un cavaler trecut prin chinurile bataliilor pe campul de lupta, in numele unei cauze sfinte precum cea a Cruciatilor. Cauta o ultima urma de curaj in sufletul sau, isi adunase toate puterile si se ridica de pe acea gresie rece. A cautat de indata drumul spre baie sa mearga sa se spele pe fata pentru a risipi din oboseala care ii cuprinse toata fiinta. Se uita in oglinda si vedea un monstru, nu mai vedea acel tanar care deborda printr-un optimism desavarsit si cu o speranta in suflet cum rar intalnesti. Isi lasa chipul in palme si simti cum o lama trecea prin carnea lui precum cutitul prin unt. Lovituri repetate si insetate ale unui atacator caruia nu apucase sa ii vada fata. Se prabusi la pamant si cu ultimele suflari se uita spre el, il vazu in ceata pe acel domn distins cum isi stergea cutitul de un servetel si privea la el cum se stinge cu un calm englezesc. Acesta ii spuse pe un ton neutru: Tuturor ne vine randul in cele din urma prietene. Fii bucuros ca ai scapat. Acum esti liber.

Tudor ii zambi. In sfarsit simtea libertatea mult cautata. Acum era linistit si impacat cu el insusi stiind ca va raspunde in fata lui Dumnezeu pentru toate pacatele sale. Simtea o usurare care ii dadea aripi, o usurare care il ajuta sa accepte moartea de care el fugea de atat de mult timp. Oare cat timp trecuse? Nu mai conteaza, isi spuse deoarece in sfarsit isi gasise linistea dupa care tanjea de multa vreme. Orice am face, nu putem fugi de el, trecutul ne ajunge din urma…

 http://www.youtube.com/watch?v=kkgdo2o5x7M

Redemption Part III

Scotoci prin buzunare si era prima oara cand vazu faptul ca fumatul poate fi cheia sa de salvare. Gasi o bricheta pe care erau incrustate initialele T.M. si scoase si pachetul de Kent necartonat. Aprinse tigara si vedea cate amintiri frumoase ii izvorau acum prin cap. De la conversatiile care tineau ore in sir la o ceasca de cafea cu tinerele pariziene cand era plecat in delegatie la Paris, la noptile petrecute pe un vapor pe malul Coastei de Azur alaturi de o domnisoara misterioasa, la momentul in care a primit acea bricheta de la persoana de care s-a atasat cel mai mult in decursul vietii dar care a fost invinsa de o boala nemiloasa mult prea repede. Varsa o lacrima in timp ce tragea cu sete din acea tigara dupa care se ridica de pe podeaua prafuita cautand ceva care sa ii fie de folos. Vazu intr-un colt al camerei un obiect care se asemana extrem de bine cu o borseta. Merse de indata sperand ca va gasi ceva care sa ii fie de folos. Nu ii veni sa creada. Inauntru era o suma insemnata de bani alaturi de o bucata de hartie impaturita. Inauntru gasi o cheita, ca si cele care se folosesc de obicei la cutiile aflate in garile mari din Occident. Pe foaie scria un numar caruia la inceput nu i-a dat atentie, 412. Se gandi ca sigur asta este destinul lui, de a gasi acea borseta, de a intra in posesia banilor si de a descoperi ce este in acea cutie. Stia acum care este urmatorul pas. Iesi din ascunzatoare si se indrepta spre claxoanele pe care le auzea in surdina precum o melodie lenta. Ajunsese la o intersectie de drumuri si se parea ca norocul ii surade. Peste drum era o statie de taxi. Se urca in primul pe care il vazuse dupa care ii spuse taximetristului intr-o engleza impecabila sa il duca la „Centraal Station”. Odata ajuns acolo plati si se indrepta spre locul unde se aflau cutiile in care putea gasi ceva care sa ii fie de folos. Deschisese cutia si inauntru gasi un bilet pe care scria „Toti platim in cele din urma…”. Inima i se facu cat un purice la vazul acelor cuvinte. Stia unde le mai auzise insa abia acum realizase ca venise si randul lui. In acel moment se sprijini de un perete si se lasa jos simtind ca ramane fara aer. Ii reveneau in minte toate clipele care nu ii dadeau pace sa traiasca: de la momentul care il blesteama in fiecare zi cand a fost recrutat de catre „Miscare, la instruirea desprinsa parca din filmele pe care el odata le admira,  pana la prima misiune primita, aceea de a ucide un judecator care era crezut a avea legatura cu o serie de criminali de talie mondiala, capi ai crimei organizate. El doar executa ordinele, isi spunea pentru a se detasa de subconstient, fiindu-i si asa  destul de greu pe langa faptul ca fusese nevoit sa ucida un om in sange rece, prin decapitare. Simtea ca avea un scop, ca lupta pentru un ideal, ca el insusi prin „Miscare” va putea incerca sa schimbe lumea in bine. Pentru el conta mai putin cine era in fruntea organizatiei, vroia doar ca in lume sa existe un echilibru.  Totul pana in acea zi trista de februarie…Se afla in Bucuresti iar misiunea lui era de a ucide pe unul din cei mai cunoscuti traficanti de fiinte umane, Sandu Halep, care isi intreprindea activitatea intr-o asa-zisa gradinita. Primise instructiuni din partea lui Octavian, seful lui pe atunci, care ii cerea ceva cu totul inedit pentru el. Sa nu foloseasca acel cutit care i-a fost ca un companion in toate misiunile anterioare, ci ca totul sa para ca un accident, o explozie a conductelor de gaz pentru a nu da de banuit desi ei erau cei care doreau sa retabileasca pacea in lume si sa creeze o asa-zisa lume mai buna.De cate ori auzise asta.. Insa ceva ii captase atentia, o forta interioara care ii spunea ca asta este menirea lui. Loc de regrete si resentimente nu era, iar acum ar fi fost oricum prea tarziu ca sa dea inapoi. Tudor simtea ca asta este chemarea lui, pentru asta se nascuse, asta ii dicta inima dar si ratiunea. Facu totul sa para un accident iar el era multumit de faptul ca lumea a mai scapat de o persoana care producea suferinta semenilor sai. In suflet ceva nu il lasa sa se bucure in adevaratul sens al cuvantului. Ajunsese la hotelul unde locuia de atata vreme, desfacu o bere, aprinse o tigara si porni televizorul pentru a se deconecta de cele petrecute. Ceva ii perturba linistea. Auzi niste batai in usa si se ridicase sa deschida. Era sursa lui, ultima persoana pe care astepta sa o vada. Ceea ce urma nu poate fi descris in cuvinte. Sursa veni la el cu un scop anume. Se simtea vinovat si vroia sa i se destainuie, tocmai lui. Afla de la acesta faptul ca de fapt, Sandu Halep nu era mort, iar acea misiune nu avea nimic de-a face cu el. Acesta, sa ii spunem Radu, i-a inmanat un dosar in care Tudor gasi numele a 30 de persoane care aveau trecute si in dreptul lor si data nasterii.

-Ce e asta? Intreba Tudor.

-Lista celor care au murit in ultima ta misiune.

-Dar trebuie sa fie o greseala! Majoritatea persoanelor de pe lista nu depasesc 7 ani.

-Nu este nicio greseala Tudor! Octavian dorea sa creezi putin haos, mass-media sa aiba un subiect care sa distraga atentia de la ceea ce se intampla cu adevarat, transportul de carne vie facut tocmai de catre oamenii pentru care lucrezi. S-au folosit de tine, nu ai fost decat un pion pe tabla lor de sah.

 Simti in acel moment o lovitura in suflet precum coltii unui tigru care sfasie din carnea unei zebre. Era prima sa misiune in care folosise altceva decat lama acelui cutit cu care isi omora victimele cu atata finete si atentie la detaliu de fiecare data. Era pierdut, nu mai intelegea nimic. Se simtea folosit precum papusa iar Octavian era cel care ghida fiecare miscare a lui prin acele sfori imaginare. Simtea ca nimic nu mai are rost, ca tot in ceea ce isi pusese sperante, tot la ce visa, idealul sau, toate s-au naruit si nu erau decat o himera. Din respect pentru omul care il invatase atat de mult, il suna pe Octavian si ii spusese ca nu este posibila una ca asta si ca va disparea pentru totdeauna, ca nu vrea sa mai aiba nimic de-a face cu „Miscarea”. Octavian i-a replicat sec urmatoarele cuvinte: „Toti platim in cele din urma…”.

Redemption Part II

Se intoarse si temerile sale se adeverisera. Era chiar el, omul de care fugise si pe care sperase sa nu aiba ocazia sa il mai priveasca vreodata in ochi. Octavian, cosmarul sau statea in fata sa cu un cutit in mana indreptat spre pieptul lui. Lama stralucea in bataia lunii, aceeasi lama care a gustat din sangele tuturor chipurilor pe care el le visa noaptea si care nu il lasau sa doarma.

-Va sa zica nu pot lasa trecutul in urma, spuse Tudor incercand sa isi traga respiratia dupa toata alergatura de care avusese parte.

-Nu trebuia sa pleci! Stiai foarte bine ce se va intampla daca ne vei parasi. Stiai riscurile care ti le asumi.

Urma un moment in care Tudor il vazu pe Octavian ca ezita sa il omoare asa ca nu sta pe ganduri si incerca sa ii ia cutitul din mana. Se zbatu din rasputeri sa il lase fara cutit insa niciunul dintre cei doi nu dorea sa renunte. Tudor vazand ca Octavian da semne de oboseala profita de oportunitatea ivita si il imbranci mai tare. Octavian in cadere il prinse pe Tudor de mana care cazu peste acesta. In acele momente el nu realiza ce se intamplase. Se ridicase si vazuse cutitul infipt in pieptul lui Octavian. Initial crezuse ca reusise sa castige putin timp insa vazu o dara de sange care se scurge de sub capul celui cazut la pamant. In mintea lui se perindau acum un milion de ganduri. Din instinct se intreba ce sa faca oare cu trupul neinsufletit al atacatorului sau, sa ascunda cutitul, sa fuga inapoi la hostel-ul unde statea, sa isi ia bagajele si sa paraseasca de urgenta tara. Pentru un moment ii veni in minte gandul de a merge la politie si a incerca sa le explice situatia insa acest gand disparu in scurt timp din mintea sa. Se gandi ca daca Octavian a ajuns atat de usor la el sigur este urmarit la fiecare pas de catre oamenii care incearca sa il omoare, pana si cei din cadrul politiei ar putea face parte din „Miscare”.

In spatele sau auzi niste voci:

-Sigur pe aici a luat-o! Haideti, nu poate sa fie foarte departe!

Lua cutitul din pieptul victimei, il sterse de sange si se uita la acel zid maret. Era un zid de caramida, inalt de vreo 10 metri pe care era desenat un vultur in toata splendoarea sa inconjurat de niste flacari mistuitoare. Se uita pierdut nestiind ce va face. Incerca in zadar sa se catere dar aluneca dupa niste incercari care il lasasera aproape fara puteri. In acele momente de confuzie ceva ii capta atentia. La cativa metri, in stanga sa era o usa dintr-un metal ruginit in care daca nu erai atent te puteai taia. Pentru moment refuza sa incerce usa crezand ca va reusi sa se catere pana in varful zidului insa pasii se apropiau, simtea respiratia acelor ucigasi nemilosi in ceafa sa. Usa refuza sa se deschida la prima incercare, pasii erau tot mai aproape. Cu un ultim efort se impinsese cu toata forta lui si reusi sa intre intr-o incapere in care nu reusea sa vada prea bine ce era in fata ochilor. Lua tot ce gasi la indemana si baricada usa ca sa para ca si cum ar fi fost blocata. La un moment dat se opri cand auzi din nou vocile.

-Uite, vino aici Alex! L-a omorat pe Octavian. Imprastiati-va prin zona si cautati-l. Nu poate fi foarte departe!

-Sefu, uitati aici este o usa.

-Si ce mai astepti idiotule?! Incearc-o pana nu ne scapa!

-Dar nu se deschide sefu…

-Nu auzi, imbecilule?! Incearca mai cu putere! Stii bine ce o sa ne faca Victor daca nu il prindem si il omoram!

-E intepenita sefu, nu se deschide nicicum.

-Bine. Ia-l pe Narcis si descotorositi-va de Octavian. Nu vrem complicatii. Il vom astepta la hostel. Trebuie sa se intoarca el odata si odata!

Auzea cum se indeparteaza pasii si rasufla usurat. Pentru cateva clipe era in siguranta insa trebuia sa isi planuiasca cu o maiestrie de pianist urmatoarea sa miscare. Viata lui depindea de asta…

Redemption Part I

Pe aleea intunecata se vedea silueta unui barbat alergand disperat de parca ar fi fost cineva in spatele lui care l-ar fi urmarit pentru a il omori. In spate era doar vantul care batea in tomberoanele de metal de pe drum. Luminile timide de pe stalpi palpaiau ca si cum si-ar fi dat ultimul suflu. La un moment dat Tudor se impiedica si simti cum intunericul il cuprinde, ajungand a ii acoperi tot sufletul si fiecare scanteie care inca mai se aprindea in pieptul unui turist ratacit pe strazile Amsterdamului. Nu stia ce cauta, de ce alearga, de ce inima ii bate ca si cum ar avea o minte a ei si ar dori sa evadeze din pieptul sau. Se ridica fara sa stea pe ganduri si incepu din nou a alerga fara a se uita in urma, stiind ca la capatul drumului trebuie sa existe o cale de scapare, acea lumina de la capatul tunelului care va fi colacul sau de salvare putand astfel sa se salveze din mrejele terifiante ale intunericului. Pentru o clipa uita de oboseala, incepu sa mareasca si mai mult ritmul, sa alerge din ce in ce mai repede insa se opri brusc cand vazu un zid impozant ridicandu-se in fata sa pe care se putea vedea un însemn pe care il cunostea atat de bine. Nu ii venea sa creada faptul ca trecutul il urmareste pana si aici. Tocmai isi aduse aminte de ce plecase din Romania. Dorea a incepe o viata noua, crezand ca poate lasa trecutul in urma, toate cele petrecute fiind plasate intr-un colt intunecat al mintii sale unde nimeni nu le-ar fi putut vedea insa se pare ca trecutul l-a ajuns din urma si orice ar face nu poate sa se desprinda de ceea ce l-a dezumanizat odata. Dorea sa cunoasca din nou fericirea, bucuria de a trai, euforia, dorea sa iubeasca si sa fie iubit si nu in cele din urma sa isi gaseasca linistea dupa care tanjea atat de mult dar sortii se pare ca ii sunt potrivnici. Din spate se auzi o voce ingrosata care il facu sa tresara si sa simta in sufletul sau o spaima care ajunsese sa se raspandeasca pana in varful degetelor:

-Doar nu credeai ca poti lasa totul in urma ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat!

Happy 8th of March dudettes :)

Da, stiu..inca suntem in data de 7 dar am spus ca sa fac si asta sa ma scap de aceasta "obligatie". Da, acum e momentul cand ma veti uri si veti spune ca sunt misogin ^_^ Ceva nou? :))
Lasand gluma la o parte vreau sa urez toate fetelor/domnisoarelor/doamnelor in devenire/divelor(HA!)/doamnelor in devenire un 8 martie calduros si plin de multa bucurie si iubire. Este ziua voastra, profitati din plin de ea. Si asa un an intreg aveti de ne stat si ascultat cand vorbim de fotbal, masini sau pur si simplu lucruri tipic barbatesti asa ca aveti dreptul macar la o zi in care sa nu va preocupe nimic si sa va bucurati din plin de fiecare moment. O zi, restul noi ^_^. Just kiddin' ladies. Have a blast! O primavara de vis si plina de realizari sa aveti, meritati asta din plin. :)

Everything will be just fine ^_^
http://www.youtube.com/watch?v=sHYpXzLpH90&feature=related

Faith

Ma gandeam astazi ce oare sa mai scriu(pentru licenta, right? HA!) Am vazut ca v-a placut unora faptul ca am mentionat in postarile anterioare de conceptul de faith asa ca voi incerca sa scriu cateva lucruri care stiu sigur ca au legatura cu acest concept deoarece sunt niste chestiuni care la un moment dat le-am trait si care s-ar putea sa vi se para interesante. Ce este mai simplu decat a spune cuiva "Have a little faith..."? Intr-adevar, in unele imprejurari este greu de a cere cuiva acest lucru sau de a pretinde asa ceva unei persoane insa de-a lungul timpului am invatat ca uneori cele mai frumoase lucruri ti se intampla atunci cand "you take a leap of faith". Nu stai sa analizezi, sa te gandesti ce-ar fi daca, sa vezi situatia actuala din diferite perspective ci pur si simplu de a avea puterea de a spune "I have faith in you" si de a crede cu adevarat acest lucru. De acolo totul se simplifica, trust me.Ma intreba cineva mai demult daca acest concept este chiar atat de important pentru mine si am raspuns ca fara "faith" toate s-ar prabusi. Trebuie in primul rand sa ai incredere in propria persoana, in ceea ce se afla in sufletul tau, in persoanele care tin cu adevarat la tine si care vor fi acolo indiferent de situatie. Ce ne-am face daca nu ar exista "faith"-ul? Pana la urma acea persoana a ajuns sa vada ca tot ceea ce spun nu sunt niste vorbe aruncate in vant si da, am incredere in cele spuse de ea pentru ca nu ar fi avut nici cel mai mic motiv sa afirme asta doar de dragul de a o afirma. Trebuie sa credem in ceva, fie in divinitate, in persoane, in teoria evolutionista sau in nu stiu cate sute, mii, milioane de alte lucruri. Insa fara a crede in ceva am fi precum o busola care si-a pierdut cursul si dupa care nu te-ai putea nicicum ghida. Totul porneste din suflet. Lasati "faith" sa va cuprinda si actionati exact cum va dicteaza sufletul, lasand fie si pentru cateva minute ratiunea in plan secund. Tot ceea ce este cu adevarat frumos se intampla in jurul tau, trebuie doar sa vezi acest lucru. Nu e nevoie sa stai si sa te uiti la minutarul de la ceas si sa te intrebi: Ok, deci tipul ala manca rahat? A trecut deja o ora si nimic. Lasa asta la o parte si bucura-te de viata si de tot ceea ce poate sa iti ofere si mai mult ca sigur vor aparea si lucrurile de pret care merita cu adevarat sa ti se intample iar ca bonus realizezi ca ai devenit si o persoana mult mai buna atat cu tine insuti cat si cu cei din jurul tau. We have all the time in the world, right?
Just have a little faith and everything will be just fine ^_^
P.S. This song is great!!! http://www.youtube.com/watch?v=acvIVA9-FMQ

Stand up! Speak up!

http://www.youtube.com/watch?v=bErRqum1dSA