Se intoarse si temerile sale se adeverisera. Era chiar el, omul de care fugise si pe care sperase sa nu aiba ocazia sa il mai priveasca vreodata in ochi. Octavian, cosmarul sau statea in fata sa cu un cutit in mana indreptat spre pieptul lui. Lama stralucea in bataia lunii, aceeasi lama care a gustat din sangele tuturor chipurilor pe care el le visa noaptea si care nu il lasau sa doarma.
-Va sa zica nu pot lasa trecutul in urma, spuse Tudor incercand sa isi traga respiratia dupa toata alergatura de care avusese parte.
-Nu trebuia sa pleci! Stiai foarte bine ce se va intampla daca ne vei parasi. Stiai riscurile care ti le asumi.
Urma un moment in care Tudor il vazu pe Octavian ca ezita sa il omoare asa ca nu sta pe ganduri si incerca sa ii ia cutitul din mana. Se zbatu din rasputeri sa il lase fara cutit insa niciunul dintre cei doi nu dorea sa renunte. Tudor vazand ca Octavian da semne de oboseala profita de oportunitatea ivita si il imbranci mai tare. Octavian in cadere il prinse pe Tudor de mana care cazu peste acesta. In acele momente el nu realiza ce se intamplase. Se ridicase si vazuse cutitul infipt in pieptul lui Octavian. Initial crezuse ca reusise sa castige putin timp insa vazu o dara de sange care se scurge de sub capul celui cazut la pamant. In mintea lui se perindau acum un milion de ganduri. Din instinct se intreba ce sa faca oare cu trupul neinsufletit al atacatorului sau, sa ascunda cutitul, sa fuga inapoi la hostel-ul unde statea, sa isi ia bagajele si sa paraseasca de urgenta tara. Pentru un moment ii veni in minte gandul de a merge la politie si a incerca sa le explice situatia insa acest gand disparu in scurt timp din mintea sa. Se gandi ca daca Octavian a ajuns atat de usor la el sigur este urmarit la fiecare pas de catre oamenii care incearca sa il omoare, pana si cei din cadrul politiei ar putea face parte din „Miscare”.
In spatele sau auzi niste voci:
-Sigur pe aici a luat-o! Haideti, nu poate sa fie foarte departe!
Lua cutitul din pieptul victimei, il sterse de sange si se uita la acel zid maret. Era un zid de caramida, inalt de vreo 10 metri pe care era desenat un vultur in toata splendoarea sa inconjurat de niste flacari mistuitoare. Se uita pierdut nestiind ce va face. Incerca in zadar sa se catere dar aluneca dupa niste incercari care il lasasera aproape fara puteri. In acele momente de confuzie ceva ii capta atentia. La cativa metri, in stanga sa era o usa dintr-un metal ruginit in care daca nu erai atent te puteai taia. Pentru moment refuza sa incerce usa crezand ca va reusi sa se catere pana in varful zidului insa pasii se apropiau, simtea respiratia acelor ucigasi nemilosi in ceafa sa. Usa refuza sa se deschida la prima incercare, pasii erau tot mai aproape. Cu un ultim efort se impinsese cu toata forta lui si reusi sa intre intr-o incapere in care nu reusea sa vada prea bine ce era in fata ochilor. Lua tot ce gasi la indemana si baricada usa ca sa para ca si cum ar fi fost blocata. La un moment dat se opri cand auzi din nou vocile.
-Uite, vino aici Alex! L-a omorat pe Octavian. Imprastiati-va prin zona si cautati-l. Nu poate fi foarte departe!
-Sefu, uitati aici este o usa.
-Si ce mai astepti idiotule?! Incearc-o pana nu ne scapa!
-Dar nu se deschide sefu…
-Nu auzi, imbecilule?! Incearca mai cu putere! Stii bine ce o sa ne faca Victor daca nu il prindem si il omoram!
-E intepenita sefu, nu se deschide nicicum.
-Bine. Ia-l pe Narcis si descotorositi-va de Octavian. Nu vrem complicatii. Il vom astepta la hostel. Trebuie sa se intoarca el odata si odata!
Auzea cum se indeparteaza pasii si rasufla usurat. Pentru cateva clipe era in siguranta insa trebuia sa isi planuiasca cu o maiestrie de pianist urmatoarea sa miscare. Viata lui depindea de asta…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu