Scotoci prin buzunare si era prima oara cand vazu faptul ca fumatul poate fi cheia sa de salvare. Gasi o bricheta pe care erau incrustate initialele T.M. si scoase si pachetul de Kent necartonat. Aprinse tigara si vedea cate amintiri frumoase ii izvorau acum prin cap. De la conversatiile care tineau ore in sir la o ceasca de cafea cu tinerele pariziene cand era plecat in delegatie la Paris, la noptile petrecute pe un vapor pe malul Coastei de Azur alaturi de o domnisoara misterioasa, la momentul in care a primit acea bricheta de la persoana de care s-a atasat cel mai mult in decursul vietii dar care a fost invinsa de o boala nemiloasa mult prea repede. Varsa o lacrima in timp ce tragea cu sete din acea tigara dupa care se ridica de pe podeaua prafuita cautand ceva care sa ii fie de folos. Vazu intr-un colt al camerei un obiect care se asemana extrem de bine cu o borseta. Merse de indata sperand ca va gasi ceva care sa ii fie de folos. Nu ii veni sa creada. Inauntru era o suma insemnata de bani alaturi de o bucata de hartie impaturita. Inauntru gasi o cheita, ca si cele care se folosesc de obicei la cutiile aflate in garile mari din Occident. Pe foaie scria un numar caruia la inceput nu i-a dat atentie, 412. Se gandi ca sigur asta este destinul lui, de a gasi acea borseta, de a intra in posesia banilor si de a descoperi ce este in acea cutie. Stia acum care este urmatorul pas. Iesi din ascunzatoare si se indrepta spre claxoanele pe care le auzea in surdina precum o melodie lenta. Ajunsese la o intersectie de drumuri si se parea ca norocul ii surade. Peste drum era o statie de taxi. Se urca in primul pe care il vazuse dupa care ii spuse taximetristului intr-o engleza impecabila sa il duca la „Centraal Station”. Odata ajuns acolo plati si se indrepta spre locul unde se aflau cutiile in care putea gasi ceva care sa ii fie de folos. Deschisese cutia si inauntru gasi un bilet pe care scria „Toti platim in cele din urma…”. Inima i se facu cat un purice la vazul acelor cuvinte. Stia unde le mai auzise insa abia acum realizase ca venise si randul lui. In acel moment se sprijini de un perete si se lasa jos simtind ca ramane fara aer. Ii reveneau in minte toate clipele care nu ii dadeau pace sa traiasca: de la momentul care il blesteama in fiecare zi cand a fost recrutat de catre „Miscare, la instruirea desprinsa parca din filmele pe care el odata le admira, pana la prima misiune primita, aceea de a ucide un judecator care era crezut a avea legatura cu o serie de criminali de talie mondiala, capi ai crimei organizate. El doar executa ordinele, isi spunea pentru a se detasa de subconstient, fiindu-i si asa destul de greu pe langa faptul ca fusese nevoit sa ucida un om in sange rece, prin decapitare. Simtea ca avea un scop, ca lupta pentru un ideal, ca el insusi prin „Miscare” va putea incerca sa schimbe lumea in bine. Pentru el conta mai putin cine era in fruntea organizatiei, vroia doar ca in lume sa existe un echilibru. Totul pana in acea zi trista de februarie…Se afla in Bucuresti iar misiunea lui era de a ucide pe unul din cei mai cunoscuti traficanti de fiinte umane, Sandu Halep, care isi intreprindea activitatea intr-o asa-zisa gradinita. Primise instructiuni din partea lui Octavian, seful lui pe atunci, care ii cerea ceva cu totul inedit pentru el. Sa nu foloseasca acel cutit care i-a fost ca un companion in toate misiunile anterioare, ci ca totul sa para ca un accident, o explozie a conductelor de gaz pentru a nu da de banuit desi ei erau cei care doreau sa retabileasca pacea in lume si sa creeze o asa-zisa lume mai buna.De cate ori auzise asta.. Insa ceva ii captase atentia, o forta interioara care ii spunea ca asta este menirea lui. Loc de regrete si resentimente nu era, iar acum ar fi fost oricum prea tarziu ca sa dea inapoi. Tudor simtea ca asta este chemarea lui, pentru asta se nascuse, asta ii dicta inima dar si ratiunea. Facu totul sa para un accident iar el era multumit de faptul ca lumea a mai scapat de o persoana care producea suferinta semenilor sai. In suflet ceva nu il lasa sa se bucure in adevaratul sens al cuvantului. Ajunsese la hotelul unde locuia de atata vreme, desfacu o bere, aprinse o tigara si porni televizorul pentru a se deconecta de cele petrecute. Ceva ii perturba linistea. Auzi niste batai in usa si se ridicase sa deschida. Era sursa lui, ultima persoana pe care astepta sa o vada. Ceea ce urma nu poate fi descris in cuvinte. Sursa veni la el cu un scop anume. Se simtea vinovat si vroia sa i se destainuie, tocmai lui. Afla de la acesta faptul ca de fapt, Sandu Halep nu era mort, iar acea misiune nu avea nimic de-a face cu el. Acesta, sa ii spunem Radu, i-a inmanat un dosar in care Tudor gasi numele a 30 de persoane care aveau trecute si in dreptul lor si data nasterii.
-Ce e asta? Intreba Tudor.
-Lista celor care au murit in ultima ta misiune.
-Dar trebuie sa fie o greseala! Majoritatea persoanelor de pe lista nu depasesc 7 ani.
-Nu este nicio greseala Tudor! Octavian dorea sa creezi putin haos, mass-media sa aiba un subiect care sa distraga atentia de la ceea ce se intampla cu adevarat, transportul de carne vie facut tocmai de catre oamenii pentru care lucrezi. S-au folosit de tine, nu ai fost decat un pion pe tabla lor de sah.
Simti in acel moment o lovitura in suflet precum coltii unui tigru care sfasie din carnea unei zebre. Era prima sa misiune in care folosise altceva decat lama acelui cutit cu care isi omora victimele cu atata finete si atentie la detaliu de fiecare data. Era pierdut, nu mai intelegea nimic. Se simtea folosit precum papusa iar Octavian era cel care ghida fiecare miscare a lui prin acele sfori imaginare. Simtea ca nimic nu mai are rost, ca tot in ceea ce isi pusese sperante, tot la ce visa, idealul sau, toate s-au naruit si nu erau decat o himera. Din respect pentru omul care il invatase atat de mult, il suna pe Octavian si ii spusese ca nu este posibila una ca asta si ca va disparea pentru totdeauna, ca nu vrea sa mai aiba nimic de-a face cu „Miscarea”. Octavian i-a replicat sec urmatoarele cuvinte: „Toti platim in cele din urma…”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu