Dimineata veni mult prea repede, iar testul ramase neatins acolo unde Adriana in lasase cu o seara inainte. Nu gasi curaj in a-l face. Se simtea singura, simtea ca nu vrea inca sa stie, nu vrea inca sa ia decizi atat de importante.
Munci ca niciodata. Verifica raport dupa raport, cifrele deja se amestecau in fata ochilor ei, iar cand isi muta privirea de la monitor, vedea calendarul. Inca o zi si nicio durere menstruala. Isi promise ca il va suna din nou si de data asta, ii va spune, iar dupa va face testul. Orice ar fi.
Ziua trecu repede tocmai pentru ca Adriana isi dorea sa nu se termine niciodata. Sa stea ingropata in rapoarte si sa nu existe viata dupa ele. Dar clopotelul suna anuntand inca o zi de lucru sfarsita.
Din nou acasa, din nou ritualul cu telefonul. Nu era cu nimic mai usor, iar el nu era cu nimic mai cald.
Adriana vorbea lucruri neutre, intreba lucruri neutre, iar Dan raspundea politicos, dar vadit pregatit sa termine conversatia. Ea se opri din vorba stiind ca acum urmeaza sa ii spuna ce o apasa pe suflet. Se imbarbata singura, isi spunea ca totul va fi bine, ca Dan o va sprijini, poate chiar va sta cu ea la telefon pana va face testul.
Insa Dan isi pierdea rabdarea. Primi un mesaj pe celalalt telefon si o anunta pe Adriana ca o prietena avea chef de povesti si trebuie sa inchida.
Adriana se simti mica. Mica si nesemnificativa, dar decise sa faca un ultim efort. Scrise un mesaj unde il intreba daca intr-adevar e totul sfarsit intre ei. Mesajul inapoi era simplu si usor de inteles.
Nici nu stia cum, dar ajunsese sa planga in hohote in timp ce mergea la baie. Se privi in oglinda si isi spuse cu voce tare ca e timpul sa se descurce singura.
Lua testul si il facu precum scria la indicatii. Urmara cele mai lungi 2 minute din viata ei, minute pe care le petrecu singura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu