Same story, different pen Part III

Pastrasera un ton neutru la inceput insa era absolut un chin pentru ambii, nu mai erau ei. Adriana vazu faptul ca Dan este putin mai stangaci si nu prea isi gaseste cuvintele si incerca sa destinda putin atmosfera insa lui Dan nu prea ii ardea de glume. Era framantat de gandul ca va fi tata. Pe de o parte acest lucru il bucura enorm stiind ca toate clipele petrecute impreuna au fost de-a dreptul superbe, chiar si cand se comportasera ca doi copii in ultima lor noapte impreuna iar pe de alta parte apasa pe sufletul sau, varsta probabil spunandu-si cuvantul. Vroia raspunsuri si le vroia atunci. Totul il apasa pe suflet, simtea faptul ca este indreptatit sa stie daca este cu adevarat asa cum isi crease imaginea in gandul sau in decursul acelei zile de sute si mii de ori. Simtea din nou ca ramane fara aer, nu putea sa inteleaga de ce Adriana nu dorea sa ii spuna. Se simtea indreptatit, tinea sa stie acel lucru insa Adriana nici nu dorea sa auda despre asa ceva. Totusi simti ceva in vocea ei si isi dadu seama de faptul ca este insarcinata insa ea nu dorea sa impartaseasca acel gand cu Dan. El, o intreba mai stangaci daca va fi tata, gasindu-si cu greu cuvintele, poate cele mai grele cuvinte care a avut vreodata de le rostit. Adriana se simti incoltita si i-o taie repede spunandu-i ca asta nu il priveste pe el, ca nu are nicio legatura cu el, ca nu vede de ce ar conta, iar daca este insarcinata oricum nu este al lui. In acel moment Dan simti din nou dezamagirea. Se mai intamplase o singura data, cand ea il mintise pentru prima si singura oara. Ceva in sufletul sau se rupse atunci. Stia ca il minte dar totusi nu intelegea de ce face asta. Dorea sa discute cu ea despre copil, vroia sa afle daca doreste sa il pastreze sau nu, dorea sa spuna si el tot ceea ce simte cu privire la acea faptura insa Adriana nici nu dorea sa auda de asta. Poate nu vrea sa imi complice viata, vrea sa am alt viitor, se gandi el pentru o secunda. Insa de ce, atata timp cat eu simt ca viitorul meu e langa ea, persoana alaturi de care vreau sa imi impart restul vietii? Oare chiar nu poate vedea asta? Nu poate vedea faptul ca nu am nevoie de sacrificii, de dovada faptului ca ma iubeste, ea insusi fiind acea dovada? Insa acele intrebari vor ramane pentru mai tarziu, Adriana intrebandu-l la ce se gandeste iar el spunand cate-n luna si in stele. Gandul sau era la ea, la ea si la acel copil care deja facea parte din amandoi. A fost o conversatie ca si in zilele lor nu demult apuse. Au stat ore in sir, au ras, au glumit, si-au adus aminte de momente precum prima oara cand se vazusera in gara din Cluj iar el tinea in mana o coala de hartie pe care scria cu pixul „O caut pe baby”, la momentul cand i-a atins pentru prima oara pielea, pe culoarul acelui vagon unde lumea trecea dar pentru ei prea putin conta asta. Se sarutau patimas, isi lipisera trupul unul de celalalt iar ceea ce se intamplase in urmatoarele clipe poate ca pare un cliseu, dar timpul chiar statu in loc, in acele momente nu exista tren, culoar, persoane in jur, erau doar ei doi. Oftau amandoi lung si blestemau distanta dar din gandul lui Dan nu putea disparea ceea ce ii scrisese in mesaj: „Vreau sa nasc in Germania”. Nu stia cum aduca iarasi vorba despre asta. Se simtea descurajat, ea nu dorea sa ii destainuiasca nimic, se temea de faptul ca incepuse sa il uite. Toate aceste sentimente se luptau in el, nu ii dadeau pace iar la un moment dat incepu sa ii tremure mana si el nu putu sa o stapaneasca, stia faptul ca nu mai se poate abtine si ca urma sa planga iar el nu dorea ca ea sa il auda plangand, ultimul lucru care ar fi vrut in lumea asta ar fi fost sa o faca sa sufere. Desi nu erau impreuna se iubeau mai mult ca oricand, nu era totul mult prea clar dar stia in adancul sufletului sau faptul ca ea il iubeste chiar si din capatul celalalt al tarii. Asta il facea sa mearga mai departe, sa se gandeasca la faptul ca intr-o buna zi o va revederea, o va strange in brate iar atunci ii va spune tot ceea ce avea pe suflet, tot ceea ce il framanta sau pur si simplu sa glumeasca sperand a obtine aceeasi reactie ca si acea clipa cand a simtit ca o adora mai mult ca oricand, cand o trezise din somn iar el vroia doar sa ii spuna ca o iubeste, insa ea obosita fiind nici nu dorea sa auda despre romantisme la ora 5 dimineata. El nici nu o condamna, ci o privi cu si mai multa iubire, si mai multa tandrete, o stranse in brate si o saruta de noapte buna. La capatul celalalt al telefonului era tot ea, asta il bucura nespus de mult insa stia ca dupa ce vor inchide telefonul acea magie va disparea iar totul nu a fost decat o palma oferita lor de catre destin, cel care in acel moment nu vroia sa aiba nimic de-a face cu ei doi. Dan constientiza acest lucru iar in incercarea de a o proteja pe Adriana isi facu lui mai mult rau. Ii spusese ca dorea sa inchida si se apropia de sfarsitul conversatiei pentru a nu fi totul si mai greu pentru ea. Prea putin ii pasa lui de persoana proprie in acele momente. Facu acest lucru chiar daca stia ca astfel poate Adriana nu ar fi vazut asta din punctul sau de vedere, dar nici nu putea sa ii spuna. Dorea sa nu o faca sa sufere, nu mai mult decat o facuse pana atunci, tocmai de aceea ii spusese ca doreste sa inchida telefonul chiar daca asta in acele momente ar fi insemnat sa scada in ochii ei iar ea sa fie dezamagita de faptul ca deodata, iubitul ei Dan doreste sa termine conversatia . I se rupea inima in doua, nu se simtea om dar stia in adancul sufletului ca asa este cel mai bine pentru ea, stia ca o va lasa sa isi adune gandurile, sa isi faca curaj iar ea intr-o buna zi il va cauta, simtea asta in adancul sufletului, simtea ca destinul le va acorda din nou acea sansa iar ei vor profita din plin de ea, ceea ce se transforma intr-un zambet timid pe chipul sau. Pana la urma, se iubeau nebuneste si nimic nu le-ar fi putut sta in cale, nici macar distanta…